Dorin Rotariu, fotbalistul aflat în trecut pe lista lui Gigi Becali la FCSB, nu mai este dorit la Ludogorets și are șanse mari să plece în această vară!
Atacantul român a revenit în această vară la formația din prima ligă bulgară după un împrumut mai degrabă nereușit în Grecia, la Atromitos, formația elenă refuzând să activeze opțiunea de transfer definitiv.
Rotariu nu mai este dorit nici la Ludogorets, iar în condițiile în care contractul său echipa pregătită de Ivaylo Petev expiră la 30 iunie 2024, există șanse mari ca acesta să fie vândut încă din această vară, pentru a nu fi pierdut pe gratis.
Conform dsport.bg, Ludogorets nici nu l-a înregistrat pe Dorin Rotariu, astfel că soarta lui este ca și decisă. Mai mult, directorul tehnic al clubului, Cosmin Moți, a anunțat că există planuri semnificative în perioada de transferuri.
„Este foarte important pentru Ludogorets. Este un antrenor foarte bun, care-și face treaba. Niciodată nu ne-a trecut prin minte să ne despărțim de el, avem încredere în el și suntem siguri că va obține rezultate bune. Căutăm jucători care să ne ajute cu obiectivul nostru – calificarea în Champions League. Suntem conștienți că avem dreptul la doar 20 de fotbaliști străini, așa că am putea vinde câțiva jucători.
Cu siguranță vom lupta pentru titlu până la final. CSKA a cheltuit mulți bani pentru transferuri, CSKA 1948 este de asemenea o echipă puternică. Să nu o uităm pe Levski, care poate interveni la rândul ei în lupta pentru titlu”, a spus Cosmin Moți.
„Dorin joacă la Atromitos, se pregătește, e foarte bine. S-a acomodat cu ritmul din străinătate, e de mulți ani afară, s-a maturizat. A fost cerut insistent de antrenorul de la Atromitos, cei de la club sunt foarte mulțumiți. Se simte foarte bine acolo. Nu cred că a fost urmărit de staff-ul echipei naționale.
El a fost căutat de primele trei echipe din România. FCSB, CFR și Craiova. A refuzat, pentru că a avut experiențe în România, știe ce este în România. În străinătate are toate condițiile necesare de pregătire. Noi încă nu suntem la nivelul echipelor din Grecia, Turcia. Ritmul antrenamentelor e mult mai bun decât în România.
Nu cred că a fost urmărit de staff-ul echipei naționale. Eu m-aș fi așteptat să fie convocat”, explica în 2022 Iosif Rotariu, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER